Bach Unseen - Concert în întuneric

Imagini

Informații

Data: 20 Decembrie 2019, 19:00 Vineri
Evenimentele trecute
  • 20 Noiembrie 2019, 19:00 Miercuri

Descriere

Sala Thalia, Filarmonica de Stat Sibiu
BILETE DISPONIBILE: http://bit.ly/32iV3Xm

Bach Unseen este singurul concert de muzică clasică în întuneric total, din România. Construit în jurul ideii că „muzica se aude, nu se vede”, concertul propune o experiență diferită, în care Bach se ascultă cu toate luminile stinse, relaxat și complet deconectat de la tehnologie.

Este pentru prima dată când integrala sonatelor și partitelor pentru vioară solo, compuse de Johann Sebastian Bach, se aude în întuneric total, pe parcursul seriei de concerte Bach Unseen, în interpretarea violonistului Valentin Șerban, după un concept propus de Cristina Bobe, artist vizual.

Recitalul este urmat de o sesiune de Q&A.

Filarmonica de Stat Sibiu este prima instituție muzicală din România care găzduiește un concert de muzică clasică în întuneric.

De ce un concert în întuneric?
∙ Într-o sală întunecată complet au loc, în același timp, atâtea concerte, câte persoane sunt prezente, atât de diferit și de personal este percepută muzica în întuneric;
∙ Un concert în întuneric este un act de curaj, atât pentru muzician, cât și pentru public;
∙ Pentru a învăța să ascultăm muzica clasică mai mult cu urechile și mai puțin cu ochii. Văzul distrage atenția de la sunet, iar muzica merită întreaga noastră atenție;
∙ Invităm spectatorul să se relaxeze și să se bucure de muzică, fără să își mai facă griji în privința rigorilor asociate concertelor de muzică clasică (vestimentație, etichetă etc.);
∙ Scoatem spectatorul din postura pasivă de ascultător și îl provocăm la o experiență activă, de confruntare directă cu emoțiile trezite de muzică.
∙ Într-o lume puternic conectată, oferim un prilej de pauză de la orice tip de ecran pentru conectarea la propriile simțuri și emoții;
∙ Un concert poate fi terapeutic și meditativ, cu atât mai mult în întuneric;

Valentin Şerban este concertmaestru al „Orchestrei Române de Tineret” și, din 2018, membru al orchestrei „Les Dissonances” din Paris, cunoscută în lume drept singura orchestră de mari dimensiuni care funcționează fără dirijor. În România, este cunoscut ca fiind și singurul violonist care a cântat în întuneric complet o serie de lucrări pentru vioară solo (Bach, Kreisler, Enescu, Paganini, Ysaÿe). A concertat atât la noi în țară (Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului), cât și în Europa, în săli precum Grande Salle Pierre Boulez – Philharmonie de Paris, Konzerthaus Berlin, Queen Elisabeth (Anvers), Opéra de Dijon, Le Volcan (Le Havre). Valentin este laureat al mai multor competiții naționale și internaționale, precum „Andrea Postacchini” (Italia), „Mihail Jora”, „Ștefan Ruha” și „Remember Enescu” (România).

Cristina Bobe, artist vizual și manager cultural, dezvoltă proiecte interdisciplinare care integrează fotografia, arhivele de imagini, poezia și sunetul. Formarea în filosofie și arte vizuale, completată cu experiența de jurnalist (HotNews, TVR, Rador, Politici de Sănătate), dar și curiozitatea în legătură cu medicina au stat la baza primei platforme online de fotografie medicală din România, pe care a lansat-o printr-o prezentare în cadrul TEDMED Live Iași (2013). A documentat și reinterpretat actul chirurgical prin proiectul „Gentle Violence”, prezentat la Muzeul Național Brukenthal în două expoziții personale: „The Heart” și „Faces of Change”. În 2016 a deschis în București spațiul cultural „Artera”, dedicat artelor și medicinei.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?