Vânătoare de comori arhitecturale în Sibiu

0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 13 Octombrie 2019 Duminică
Evenimentele trecute
  • 3 August 2019 Sâmbătă

Descriere

                                                       Vânătoare de comori arhitecturale în Sibiu

Sâmbătă, 13 octombrie revenim pentru a treia oară anul acesta la Sibiu pentru Vânătoarea de comori arhitecturale. Participanții la jocul urban tip competiție vor căuta, descoperi, redescoperi, admira, fotografia micile și marile comori arhitecturale dintr-o zonă restrânsă, dar centrală a Sibiului.

Jocul urban preferat de peste 2000 de persoane se desfășoară de la ora 11:00 într-un timp delimitat în care participanții trebuie să găsească cât mai multe indici. Comorile pe care le vânează sunt mici detalii arhitecturale care vorbesc de alte vremuri, altă estetică și dau farmec unei case, unui cartier, orașului.
Practic, echipele de vânătorii caută uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni si multe altele.

”După București, Sibiul a devenit locul nostru preferat de joacă. Sâmbătă o să avem a treia Vânătoare pe care o facem aici în 2019 și, deși păstrăm același perimetru de Vânătoare, avem alte indicii care duc la alte detalii decorative sau arhitecturale care adesea scapă atenției. Cu ochii pe ansamblu, pe clădiri, pierdem acele mici elemente care dau farmec întregului. La Vânătoare, reînvățăm să ne uităm cu mult mai multă atenție.", spune Ioana Pătrășcoiu, mintea creativă din spatele Vânătorii.

Înscrieri și informații detaliate pentru vânătoare: https://eventbook.ro/program/vanatori-arhitecturale.

Despre Vânătoarea de comori arhitecturale
Organizată de peste 7 ani, vanătoarea arhitecturală este un joc de echipă prin care participanții devin turiști în orașul lor, se familiarizează cu arhitectura lui (patrimoniul construit) și învață într-un mod distractiv să-l privească altfel. Cu câteva mii de participanți din București, dar și din Câmpulung Muscel, Constanța, Sinaia, Oradea, Cluj sau Mediaș, acest concept de evenimente propune redescoperirea arhitecturii și a patrimoniului într-un mod relaxat, pentru a înțelege mai bine orașul, istoria, cultura.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?