Expoziţia de pictură: SMIGELSCHI 150

Imagini

Informații

Data: 21 Martie - 29 Mai 2016

Descriere

Expoziția Smigelschi 150 aduce în fața iubitorilor de artă operele unui artist complex din Transilvania, Octavian Smigelschi, născut acum 150 de ani la data de 21 martie 1866, în satul Ludoș din județul Sibiu. Expoziţia dedicată celui mai important pictor român de la începutul secolului XX, aduce în prim plan lucrări din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal şi din alte colecţii particulare. Pentru prima dată la Sibiu vor fi expuse şi două lucrări în curs de brevetare ca invenţie la Roma încă din timpul vieţii artistului.

Personalitate complexă, pictorul sibian Octavian Smigelschi este nu numai un artist important al artei din România, este una dintre personalitățile de primă mărime ale culturii româneşti de la începutul anilor 1900. Arta românească şi-a avut şi ea vizionarii săi, şi unul dintre cei mai mari, fără îndoială a fost Octavian Smigelschi. El poseda toate resursele savante pentru a stăpâni lumea fizică prin pictură.

O viaţă pentru artă, o artă pentru viaţă – aceasta a fost deviza vieţii pictorului, care a dovedit pas cu pas puterea de a dărui. În viaţa sa scurtă, Octavian Smigelschi a abordat o mare diversitate tematică: peisaje, portrete, compoziţii simboliste, figuri animaliere, studii de costume şi draperii, statuete din argilă, un fel de bozetti, utilizate în studiul costumului, subiecte româneşti de la ţară şi pictură monumentală religioasă, în tehnici de mare diversitate, unele dintre acestea fiind invenții proprii (tuş, cărbune, acuarelă, ulei, pastel, frescă, marmură de ciment colorat). Artist de formaţie academică, ambiţios şi perseverent, dar de o profundă sensibilitate, cu o educaţie europeană firească la un intelectual ardelean al epocii, Smigelschi este un creator format într-un mediu multicultural, a cărui creație este în primul rând profund românească, dar în același timp de o modernitate europeană. Dacă încercăm să definim câteva dintre caracteristicile care îl disting pe Smigelschi de contemporanii săi, ne gândim mai întâi la remarcabila sa independenţă şi la dorinţa sa neobişnuită de a-şi urma propriile impulsuri, atât la alegerea subiectelor cât şi în interpretarea şi tratarea lor, de cele mai multe ori aflat sub impulsul „demonului perfecţiunii” realizând zeci de studii pentru aceaşi lucrare.

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea artistului Octavian Smigelschi, lucrările păstrate în colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal şi în colecţii particulare, sunt acum valorificate prin această expoziţie care se doreşte a fi un corolar al manifestărilor dedicate pictorului în cadrul amplului proiect de restituire care a debutat în anul 2012.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?